Înainte de anul 1989 - RNP-Directia de Crestere, Exploatare si Ameliorare a Cabalinelor

Caii românești au fost apreciați întotdeauna pentru calitățile lor deosebite (capacitate energetică, rezistență la tracțiune, bună valorificare a hranei etc.) contribuind la consolidarea fondului genetic al unor herghelii celebre din Europa. Condițiile naturale propice pentru creșterea acestei specii (pășuni și fânețe întinse și bogate, cu o compoziție floristică deosebită) au determinat în secolele XVII-XVIII dezvoltarea comerțului cu cai din Țările Române, astfel herghelii de mare reputație din Imperiul Austro-Ungar, Germania, Franța sau Danemarca, importau și creșteau cai proveniți din Țările Române, în special cai moldovenești, recunoscuți pentru calitățile lor.

După Pacea de la Adrianopol (1829), extinderea masivă a suprafețelor arabile (pentru producerea cerealelor) în detrimentul suprafețelor de pășuni și fânețe, a limitat treptat creșterea animalelor, în special a cailor. Timp de aproape un secol, marile crescătorii boierești și-au redus dramatic efectivele și s-au desfiintat una după alta.

După anul 1870, în România apar primele herghelii specializate pentru producerea de cai de rasă, majoritatea aflate în proprietatea armatei, dar si în proprietate privată. Astfel, apar herghelii de renume la Cislău, Rădăuți, Lucina, Jegălia și se pun bazele creșterii și pregătirii sistematice a cailor de rasă. Pentru ameliorarea efectivelor locale, statul a înființat depozitele de armăsari  în diferite zone ale țării, a organizat expoziții și concursuri hipic și a asigurat unele facilități pentru crescătorii de cai de rasă.

În anul 1908, hergheliile statului trec în administrarea Ministerului Agriculturii, iar după 1920 se pun bazele dezvoltării unui puternic sector de creștere a cailor de rasă. Se înființează hergheliile de stat la Sâmbăta de Jos, Bonțida, Parta, Rușetu, Mangalia și se reorganizează rețeaua depozitelor de armăsari. Apar herghelii particulare (Marghiloman, Negropontes, Moruzzi, Schlesinger), care aduc reproducători din Occident și de la care statul cumpără reproducători pentru hergheliile proprii.

În anul 1930, hergheliile naționale dețineau un efectiv total de 1287 cai din care 35 armăsari pepinieri, 410 iepe mamă, 402 capete tineret femei și 440 capete tineret mascul.

În timpul celui de-al doilea război mondial, pierderile în efectivul cailor de rasă au fost imense. Imediat după război, statul român a luat măsuri eficiente de refacere a efectivelor de cabaline, inclusiv prin cumpărări de reproducători din străinătate. Au urmat colectivizarea agriculturii și extinderea lucrărilor mecanizate care au generat măsuri de reducere a efectivelor de cabaline cu efect negativ și asupra cabalinelor de rasă.

Efectivele de cai de rasă cresc numeric și calitativ după anul 1971, odată cu înființarea Centrului Republican pentru Creșterea Cabalinelor și Calificarea Cailor de Rasă, care își asumă responsabilitatea producerii de material cabalin cu însușiri genetice superioare și a difuzării acestuia, prin armăsari de montă publică spre sectorul populației.